În Ardeal, „cele sfinte” sunt nelipsite. Nu e neapărat blasfemie, ci o formă de a sublinia gravitatea situației.
Înjurătura ciobanului ardelean e ca brânza de burduf: tare, înțeapă la limbă și îți lasă un gust de care nu scapi ușor. E o revărsare de spirit care transformă frustrarea în poezie vulgară, menită să descarce sufletul baciului sub cerul liber al munților. Injuraturi din Ardeal spuse de un cioban! Necenzurat!
Ardealul este patria înjurăturilor „domoale” ca ritm, dar devastatoare ca inventivitate. Atunci când un cioban de la munte își pierde răbdarea—fie că i-a intrat lupul în strungă, fie că i s-au împrăștiat miorile prin jnepeniș—limbajul devine o formă de artă abstractă, plină de elemente religioase, anatomice și rurale. În Ardeal, „cele sfinte” sunt nelipsite
– Adresată de obicei unui ucenic de cioban care a pierdut cârlanii. E o revărsare de spirit care transformă frustrarea